Cugetările lui Jorge Wagensberg despre muzeu


by A.C.

Înainte de inițierea acestui blog, am găsit întâmplător pe site-ul El Pais un articol scris cu suflet de muzeolog, intitulat sugestiv Muzeul în aforisme și semnat de Jorge Wagensberg (născut la Barcelona, în 1948), fizician, fost director la CosmoCaixa și actualmente proiectantul planului muzeografic al Muzeului de Științe și Arte Hermitage Barcelona. Jorge ne răspunde într-un mod metaforic la întrebarea Ce / cum trebuie să fie un muzeu? 

Pentru că acesta ar trebui să fie întrebarea corectă, pentru o evoluție în domeniu. Nu ce este un muzeu, nu ce a fost, nu ce va fi, ci ce / cum trebuie să fie? Normal, și celelalte interogații își au rostul lor, iar răspunsul la unele ar trebui să se regăsească în construcția celorlalte întrebări.

Wagensberg abordează muzeul ca pe un spațiu al comunicării multiple și al metalimbajului, un spațiu al experimentării, un spațiu al metaforelor și sugerării realității.

Important este de asemenea spiritul muzeal critic și acceptarea unui fapt evident: Un muzeu nu poate reprezenta sau sugera realitatea în proporție de 100 %, ci doar într-o anumit grad. De exemplu, o gospodărie, chiar prezervată in situ, nu va prezenta niciodată 100 % realitatea, pentru că îi lipsește omul ce locuiește într-însa, ce-o îngrijește, ce-o transformă, ce-o face să fie vie.

  1. Un muzeu este un spațiu de întâlnire dedicat furnizării de stimuli pentru trei lucruri: cunoașterea, metoda utilizată pentru a o obține și opinia ce rezultă din aceasta.
  2. Cuvântul specific limbajului muzeografic este un fragment al realității vizibile sau o metaforă a unei realități invizibile.
  3. Realitatea este făcută din obiecte ce se extind în spațiu și fenomene ce se succed în timp.
  4. O metaforă muzeografică este o combinare de obiecte și fenomene, capabilă să facă vizibilă o părticică invizibilă a realității. 
  5. Realitatea vizibilă este o parte infimă a întregii realități, ce este fie prea apropiată (Pământul), fie prea îndepărtată (Saturn), fie prea mare (cosmosul), fie prea mică (atomul), fie prea transparentă (aerul), fie prea opacă (organismul uman), fie prea lentă (creșterea unui arbore), fie prea rapidă (spargerea unei bule de săpun).
  6. Realitatea muzeografică are grade: un pește înotând în libertate este mai real decât un pește înotând în acvariu, care este mai real decât un pește fosil, care este mai real decât un pește sculptat.
  7. O copie a unui obiect este 100 % reală, ca și copie!
  8. O piesă de muzeu nu este reductibilă la niciuna dintre reprezentările sale.
  9. Muzeele prezintă realitatea, toți ceilalți (cărțile, cinema, profesorii) o reprezintă.
  10. Muzeul este o realitate concentrată: ultima sa mare rezervă.
  11. Limbajul muzeografic combină trei tipuri de „cuvinte”: obiecte, fenomene și metafore (cu toate combinările binare, ternare…)
  12. Suspiciunea cea mai frecventă a unui copil într-un muzeu: Este acesta de-adevăratelea sau nu?
  13. Într-un muzeu, o copie nu mărturisește ofensa, o copie mărturisește frustrarea.
  14. Un ecran care înlocuiește o parte din realitate este o recunoaștere a neputinței muzeografice.
  15. Tehnologia se demodează (valabilitatea sa se măsoară în ani), realitatea nu se demodează (valabilitatea sa se măsoară în milioane de ani).
  16. Cel mai bun stimul în favoarea cunoașterii este o contradicție între ceea ce se vede în realitate și înțelegerea ce ține de ea: un muzeu bun nu evită paradoxurile, le caută.
  17. Un cetățean de nouă ani este adult din punct de vedere muzeografic.
  18. Un limbaj al vorbelor poate fi infantil (alegând între mii de cuvinte în loc de optzeci de mii), dar un limbaj muzeografic se face cu stimuli, iar un muzeu bun, ca o selvă (tip de pădure intertropicală) bună, este atât de bogat în stimuli încât fiecare vizitator îi găsește pe ai săi.
  19. Estetica infantilă nu place nici copiilor.
  20. Un muzeu nu este direcționat către un colectiv (grup-țintă) anume: publicul este universal, nenegociabil, nu depinde de vârsta, de condiția socială sau de cultura vizitatorului.
  21. Succesul unui muzeu nu este dat de faptul că oamenii vin, ci de faptul că oamenii se întorc.
  22. Un muzeu nu este pentru vizitare, ci pentru experimentare: a spune nu merg la Muzeul Prado pentru că am mai fost acolo e ca și cum ai spune nu mai merg la plajă pentru că am mai văzut-o.
  23. Importanța unui muzeu nu se măsoară în numărul de vizitatori, ci prin „kilogramele” de conversație generate înainte, în timpul și după vizită.
  24. Un muzeu este viu când vizitatorul are mai multe întrebări după ce a ieșit decât înainte de a intra. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s