Cercetarea de teren: Grindu – satul înecat în lacrimi de Dunăre


by Alexandru Chiselev

Un muzeu este legat organic de mediul care a produs obiectele pe care el le expune și până la urmă pe care îl reprezintă expozițional. Muzeele de etnografie sunt legate de sate și orașe, cele arheologice de situri, cele de științele naturii de ecosisteme, iar cele de artă de comunitățile de artiști. 

Nu are rost să vă spun despre cât de importantă este cunoașterea mediului reprezentat. Practic este esențială. Orice expoziție, orice documentare de obiect muzeal sau fenomen pleacă dintr-o activitate de cercetare, de întoarcere la origini. Etnografii sunt, în opinia mea, privilegiați în raport cu celelalte tipuri de muzeografi, pentru că ei au posibilitatea de a mai vedea frânturi din lumea pe care o reprezintă expozițional. Au ocazia de a vorbi cu cei ce au creat sau păstrează acest univers și de a observa direct evoluții, involuții, tendințe. 

Firesc, lucrurile se schimbă rapid în societatea contemporană. Lemnul este înlocuit de termopan, casele și interioarele se modifică (poate pentru că unele elemente din perioada tradițională nu-și mai găsesc utilitatea sau nu mai sunt apreciate de comunitate). Poate ar trebui conștientizați de valoarea și semnificația obiectelor și încurajați, legislativ și financiar, pentru păstrarea arhitecturii tradiționale.

Grindu (jud. Tulcea), teren 10.07.2014

Nu voi vorbi astăzi nici despre metodologie, nici despre obiectivele (în acest caz arhitectura tradițională) sau rezultatele unei cercetări de teren. Voi vorbi despre ceva mai mult: despre oamenii și poveștile lor (care în localitatea Grindu se contopesc într-o singură poveste tristă colectivă). 

Sat dunărean frumos, cu case cochete marcate de florării meșteșugite, cu oameni deschiși, vorbăreți și sinceri, Grindu ascunde sau mai degrabă își „expune” tacit durerea. Este vorba despre tragedia navală din 10 septembrie 1989, când nava de pasageri Mogoșoaia a intrat în coliziune cu împingătorul sub pavilion bulgăresc Petar Karamincev. Practic, pentru Grindu, timpul se poate împărți în două perioade: înainte și după Mogoșoaia. Nu a existat familie care să nu fi avut măcar un mort, unele familii s-au stins aproape în totalitate (chiar 9 membri înecați ai aceleiași familii).  

Statisticile oficiale vorbesc fad despre aproape 80 de înecați din Grindu (fosta Pisica). În memoria satului ar fi peste 200, unii negăsiți nici astăzi: bunici, mame, feciori, copii. Pentru a-și plânge morții, oamenii au ridicat cenotafe (monumente funerare în absența rămășițelor umane).

Atunci umblam muți! a spus o bătrână ce îngrijea în cimitir monumentele ridicate în memoria celor de pe Mogoșoaia și a victimelor Războaielor Mondiale. Muți de durere, o durere suplimentată de găsirea gradată a altor cadavre, după câteva zile, câteva săptămâni sau chiar ani. Dunărea a fost nemiloasă pentru Grindu, a fost și loc de naștere, dar și de moarte pentru sat. În amintirea acestor suflete s-a ridicat și capela cu grup monumental cu hramul Nașterea Maicii Domnului.

Orice comunitate are puterea de a se regenera și de a continua, în urma unor evenimente tragice (războaie, cataclisme, accidente). Dar nu are puterea de a uita și poate că așa este cel mai bine. Deși timpul a trecut, oamenii și-au continuat activitățile (agricultura, creșterea animalelor, pescuit, fierărie, tâmplărie, activități casnice de tot felul), dar, în surdină, își continuă plânsul pentru cei dragi, pierduți în apele Dunării.

Grindu este o situație contemporană a etnografiei durerii, greu de abordat (alt caz este leprozeria de la Tichilești). Nu știu să se fi încumetat vreun antropolog să cerceteze viața acestor oameni, ante – și post – tragedie: cum s-a schimbat, care au fost strategiile de depășire a situației, dacă a fost un val de sinucideri sau îmbolnăviri, dacă s-au inventat cântece sau creații comunitare despre eveniment etc. 

Poate că cineva din sistemul muzeografiei românești se va încumeta să prezinte expozițional, la un moment dat, această durere locală, dar totuși cel mai mare accident din istoria navigației românești. Poate în 2019 la comemorarea a 30 de ani? Sau poate atunci va fi prea târziu?

Transport pe apă vs. transport pe uscat

Creșterea animalelor

Bărci

Căsuță cu florărie

La fierar

Potcoava se naște aici…

Ele, potcoavele

Florărie la pazia casei și stâlpii prispei

O căsuță de poveste

Tămâier

Bucătărioară de poveste

Bisericuța veche – crucea cu semilună / ancoră

Cuptorul din lut – o raritate din păcate

Împrejmuiri din nuiele

Aici timpul s-a oprit!

La câmp

O barză într-un picior

Anunțuri

4 gânduri despre “Cercetarea de teren: Grindu – satul înecat în lacrimi de Dunăre

  1. Nu am știut de acest cutremurător episod……Merită întradevăr mai mareb atenție…..O lecție despre cum au învins timpul și durerea cei de la Grindu. Este frumos acolo. Fierăria, barza, limanul cu turma, casele, florile…..

    Apreciază

  2. Pingback: #ROUNDTRIPROMANIA: Dobrogea – Mica mea Europă | MEAP Tulcea - un blog de muzeu prietenos :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s